Întrunire publică nr.2
Întrunire publică nr.2: Rezultate preliminare ale analizei efectuate pe teren
Peste 70 de botoșăneni au făcut neîncăpător sediul Centrului Social din Parcul Tineretului la întrunirea publică ce s-a desfășurat, joi, 2 noiembrie 2017, în cadrul proiectului Un nou inceput - GAL Botoșani - Sprijin pregătitor pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile.
Au fost prezentate rezultatele parțiale din sutele de chestionare completate de botoșăneni până acum pe domenii de interes ca Educație, Locuire, Social, Antreprenoriat, Infrastructură, Sănătate, Ocupare, după care toți cei prezenți, într-o proporție considerabilă persoane de etnie romă, și-au exprimat părerile cu privire la ceea ce își doresc să se întâmple în cartierele în care locuiesc.
Cei mai mulți au optat pentru locuințe, dar nu puțini au fost și cei care își doresc continuarea programului “Școală după școală”, "A Doua Șansă", sau diferite cursuri de recalificare profesională pentru a se putea angaja. Astfel de întruniri publice continuă și în perioada următoare tocmai pentru ca situația să fie rezultanta dorinței oamenilor.